-->

INFORMARE CONTRACTARE CREDITE RESTANTE

Contractarea disciplinelor nepromovate din anii anteriori se face de către studenți prin semnarea unui act adițional la contractul de studii.

Actul adiţional prevede: disciplinele nepromovate din anii anteriori, numărul de credite aferent, modalitatea de echivalare a notelor pentru activitățile didactice parțial promovate, modalitatea de refacere a activităților prevăzute în fişa disciplinei, semnătura studentului în dreptul disciplinei contractate în anul universitar în curs.

Studentul își asumă prin semnătură, în primele două săptămâni de la începutul anului universitar, contractarea fiecărei discipline ce urmează a fi refăcută în anul universitar în curs.

Plata taxelor disciplinelor nepromovate se va face în maximum 30 de zile de la începutul fiecărui semestru aferent activităților disciplinelor contractate. În cazul în care aceste termene nu sunt respectate, se vor percepe penalități conform planului de taxe și tarife aprobat de Senat.

Contractarea disciplinelor implică refacerea activităților prevăzute în fişa disciplinei, în conformitate cu actul adițional încheiat şi prezentarea la examene în sesiunile normale.

Studentul care a semnat actul adițional, prin care se stabilesc disciplinele ce urmează a fi refăcute în anul universitar în curs, după caz, va fi repartizat în grupe, la anul și programul de studii aferent, urmând a fi consemnat în condica de prezență, indiferent dacă are sau nu activități echivalate. Studenţii care contractează disciplinele nepromovate din anii anteriori au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca studenţii alături de care refac activităţile.

Conform Hotărârea Senatului nr. 122/05.11.2021, taxele aferente unui credit pentru repetare discipline nepromovate din anii anteriori în 2021/2022 vor fi:

  • Drept - 93 lei
  • Administraţie publică, ZI – 88 lei
  • Poliţie locală – 88 lei
  • Administraţie publică, ID – 93 lei
  • Management şi administraţie europeană – 90 lei
  • Drept penal şi criminalistică - 96 lei

Ultimele 5 anunțuri publicate