În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 73/2004, studenţii din învăţământul universitar de stat, cursuri de zi, pe locuri finanţate de la bugetul de stat, care locuiesc în alte spaţii decât căminele studenţeşti aparţinând universităţii, pot primi lunar o subvenţie individuală de sprijin pentru cazare în vederea acoperirii parţiale a cheltuielilor de cazare.
Informaţiile privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru acordarea subvenţiei, se pot obţine de la secretariatele facultăţilor.
Solicitanţii pentru subvenţia individuală de sprijin pentru cazare, vor depune dosarele la secretariatele facultăţilor de care aparţin. Sunt luate în considerare dosarele solicitanţilor care prezintă viză de flotant pentru Suceava.